Mizerie…mizerie…si inca o data mizerie! Imi dau toata silinta sa mai inspir si expir macar pentru o singura data.
Iubesc ce-i in jurul meu, zambesc la fiecare atingere a razelor de soare pe obrajii mei, privesc in urma porumbeilor in dansul lor pe bolta cereasca…iar la fiecare apus de soare ii multumesc Tatalui meu pentru 7 motive care m-au facut sa tresalt…sau doar sa raman ganditoare. Dar nu, nu si nu! Nu pot accepta sa fiu inconjurata de priviri pline de ura si dispret, de inimi reci ca holurile unui sanatoriu, de suflete legate in lanturi negre si gri ,inrosite, de vorbe ucigatoare aruncate ca un cutit ascutit strapungand sufletele unora, de oameni care se injosesc, de fete care tanjesc sa se vanda, de baieti…of ce greu ii… de baieti care privesc doar formele corpului la o fata, de injuraturi in familii, de parinti frustrati, de ochisorii tristi ai copiilor care nu primesc dragoste…sfasietor!
Ah…Tata in acest tablou m-ai desenat! Intre acesti oameni inconstienti care au nevoie disperata de Tine, care doar un pas…un pas mic, acceptand dragostea TA enorma…trebuie sa faca! M-ai desenat in acest tablou… dar m-ai desenat ca sa ma pot ruga pentru ei! Tata, fiindca si ei pot avea stralucirea mea din ochi, ajuta-ma sa ma rog tot si tot mai mult pentru ei, le vreau umbra in splendoarea Ta!
